Magazin online de creații handmade | Pasiune pentru modelaj



Bujorii, flori splendide de grădină

Postat de Cristina Lengyel pe

Când am ceva timp liber la dispoziție, îmi place să mai caut pe Pinterest, creații din lut polimeric meșterite de alți artizani ai lumii. Mă inspiră anumite poze /tutoriale în creațiile mele, de altfel așa am început și eu, acum 10 ani să modelez, urmărind zeci de tutoriale online (le mulțumesc celor care postează tutoriale, sper să postez și eu cât mai curând).

Derulând frenetic într-o după-amiază, am găsit o minunată artistă care modela bujori. Cum din copilărie mă îndrăgostisem de această înmiresmată floare, m-am decis să încerc și eu să o reproduc.

De obicei, modelez miniaturi, florile pentru brățări sau cercei pe care le modelez sunt mărunte, însă bujorul nu e o floare măruntă. O floare bogată în petale fine,  cerceii cu bujori nu au avut cum să iasă micuți.

Sper să vă placă!